Steagul special al Alaskăi, incredibila Simona Kossak și scârțâie a curățenie, chiar și plajele
Sunt curatorul tău de bizarerii culturale. Știai că... ăsta e un loc cu întâlniri surprinzătoare, între clasic și futurist?
Bună dimineața,
Astăzi avem în orar:
Educație civică reală: steagul special al Alaskăi
Ecologie și iubire: incredibila Simona Kossak
Geografie acustică: plajele care scârțâie
Superbitatea săptămânii
Steagul special al Alaskăi
În 1927, cu 32 de ani înainte ca Alaska să devină unul dintre statele SUA, filiala Legiunii Americane din această zonă organiza un concurs pentru copiii de la a șaptea (12 ani) până la a 12-a (17-18 ani), pentru a crea un steag al teritoriului.
700 de copii și-au înscris creațiile, iar câștigător a ieșit un băiețel de 13 ani, pe nume Benny Benson, un orfan de mamă, de la o casă de copii din Seward. Până la acel moment, Alaska arbora steagul SUA de când fusese cumpărată de la ruși de către americani. Pentru că da, Alaska a devenit stat SUA în 1867, printr-o achiziție de la Imperiul Rus, de 7.2 milioane de dolari la acea vreme.
Benny Benson a reușit să creeze un steag simplu, dar care i-a atins pe locuitori: un fundal albastru închis, la fel ca cerul adânc al statului, dar și ca să aducă aminte (heheh) de floarea de -nu-mă-uita, floarea lor națională; și nouă stele, opt adunate și una solitară:Carul Mare și Steaua Polară.
În 1959, steagul simplu, dar de mare impact, a devenit oficial drapelul Alaskăi, atunci când a fost admisă în Uniune, ca al 49-lea stat.
Pentru ideea sa atât de curată, micul Benny a primit 1.000 de dolari și un ceas gravat. După ce a terminat școala, s-a dus să lucreze cu tatăl său care îl lăsase pe el și pe fratele lui la casa de copii din pricina sărăciei.
A păstrat premiul cu mare grijă și a folosit banii cu cap, înscriindu-se în 1936 la Școala de Inginerie Diesel Hemphill pentru reparații de motoare diesel.
Incredibila Simona Kossak
Mai știi cum unele prințese Disney, precum Albă ca Zăpada sau Frumoasa din Pădurea Adormită, au scenele alea în care vin la ele toate animalele ca să se gudure pe lângă ele? Dar știi oare că o femeie la care veneau așa animalele chiar a existat?
Numai că nu era prințesă, era bioloagă și activistă de mediu poloneză. Simona Kossak (1943-2007) și-a dedicat viața conservării naturii și studiului ecologiei, trăind în pădurea Białowieża, una dintre ultimele păduri virgine ale Europei, timp de aproape trei decenii.
Până la animale, s-a legat de ea și un bărbat, Lech Wilczek, fotograf și protector al naturii. Deși la început nu se plăceau câtuși de puțin, Wilczek i-a adus pe cap Simonei un pui de mistreț ( o ea de fapt, pe nume Zabka) și a rugat-o să aibă grijă de el în absența ei. Mistrețul, care a ajuns o namilă XXL, după cum scriu cei de la Culture, a fost elementul care i-a ajutat să-și închege legătura pentru ca mai apoi să devină parteneri de viață. Tot despre mistreț: a trăit cu ei în cabana din pădure timp de 17 ani.
„Stătea vigilentă lângă picior ca un câine, ieșea la plimbări, și adesea se ghemuia pe lângă gazde și cerea să fie mângâiată!”, spunea Zbigniew Święch, jurnalist din Cracovia, care a vizitat-o pe Kossak, despre mistreț.
Simona Kossak simțea sufletul fiecărui animal, așa că toate veneau la ea: un grup de căprioare pe care le hrănise când erau pui o avertizau de pericolele din pădure, doi elani, pe care-i botezase Pepsi și Cola, o urmau pe cărări, iar o cioară care venea s-o ciupească de codițe fura pentru ea tabachere, perii de păr, foarfece și caiete.
Simona era o observatoare a pădurii și a viețuitoarelor din ea, însă nu rămânea în această poziție dacă specia ei intervenea prea mult. Așa a fost, de exemplu, în 1993, când niște cercetători de la Institutul de Cercetări al Mamiferelor din cadrul Academiei Poloneze de Științe propusese un studiu telemetric, adică de adunat date despre animale sălbatice, prin echiparea lor cu coliere cu emițătoare radio. În mod evident, ca să facă asta, animalele trebuiau mai întâi prinse, iar cercetătorii utilizau capcane ilegale, interzise de legea poloneză, pentru a prinde lupi și râși.
Simona a găsit capcanele în pădure și le-a luat pur și simplu, refuzând returnarea lor. Acuzată de furt de către cercetători, a ajuns să dea declarații la Parchetul Regional. În fața procurorilor, nu s-a lăsat, explicându-le riscul de moarte al animalelor, mai ales al râșilor, o specie unică în Europa.
Scârțâie de curățenie, chiar și plajele
În lumea asta, există plaje care scârțâie la fiecare pas pe care-l faci pe nisipul lor. Cum ar fi de exemplu în Australia.
Nisipul de acest fel este mai uscat, fiind compus din granule de cuarț rotunde și netede și printre care nu se găsesc alte tipuri de materiale, precum bucățele de cochilii. Sunetul se produce, așadar, ca urmare a frecării particulelor de cuarț între ele.
E ceva aparte în natură să auzi nisipul cum „măcăne” și ca să păstrăm asta e vital ca plajele să fie cât mai ferite de poluare. În cazul acestor plaje care scârțâie, plouarea cu plastic ar duce la dispariția sunetelor, căci particulele străine s-ar infiltra printre cele de cuarț.
Cu acest scop, plaja Kotohikihama, din Japonia, a fost prima din lume unde s-a interzis oficial fumatul, dar și artificiile și grătarul.
Superbitatea săptămânii
Asta e o secțiune dedicată frumosului în care vei găsi o operă de artă, un poem, o descriere, o melodie, o cine știe mai știe ce?
Săptămâna asta avem un ochi de balenă care a prins universul în el. A apărut una dintre cele mai uluitoare fotografii pe care le-am văzut vreodată, un prim-plan al unu ochi de balenă cu cocoașă, surprins de Rachel Moore, fotografă a adâncurilor oceanului.
„Acest moment de contact vizual a fost dincolo de cele mai îndrăznețe visuri ale mele. N-am întâlnit niciodată o balenă ca aceasta, iar experiența a fost de cea mai copleșitoare frumusețe din viața mea”, a spus Moore.
Îți mulțumesc că mă citești. Pe data viitoare!
P.S. Dacă îți place, dă, te rog, un share, ca să afle și alții de ce.
Ce frumoasă a fost ediția de azi! Bravo, Dănuța 👏💚